„Academia ProFinance S-E: Tineri în finanțe și asigurări” Cod SMIS 336952

·

·

,

Pe parcursul lunii septembrie, proiectul „Academia ProFinance S-E: Tineri în finanțe și asigurări” și-a continuat activitățile dedicate dezvoltării profesionale a tinerilor, înregistrând noi progrese în ceea ce privește formarea, certificarea și sprijinirea acestora în vederea integrării pe piața muncii din sectorul financiar-bancar și al asigurărilor.

Programul a continuat să se dezvolte prin atragerea de noi participanți și prin derularea activităților aferente grupelor deja constituite. Activitățile de recrutare și înscriere au continuat pe parcursul lunii, în paralel cu furnizarea serviciilor de formare, consiliere și mediere. Tinerii incluși în program beneficiază de programe de formare profesională acreditate, precum și de servicii menite să îi sprijine în dezvoltarea parcursului profesional și în accesul pe piața muncii.

Formare profesională acreditată ANC

În cadrul componentei de formare profesională acreditată ANC, activitățile au continuat conform calendarului stabilit. În luna septembrie a fost demarată o nouă grupă de formare, participanții parcurgând etapele de pregătire prevăzute în cadrul programului. În paralel, activitățile au continuat pentru grupele aflate deja în desfășurare, prin parcurgerea etapelor de pregătire, practică și evaluare, în funcție de stadiul fiecărei grupe.

Pregătire în domeniul asigurărilor (ISF)

Componenta de pregătire în domeniul asigurărilor, autorizată de Institutul de Studii Financiare (ISF), a continuat să înregistreze rezultate concrete. Până în prezent, 55 de participanți au finalizat programul de pregătire ISF. Activitatea continuă prin susținerea participanților aflați în diferite etape ale parcursului de formare și prin includerea de noi tineri în program.

Consiliere profesională și mediere pe piața muncii

Activitatea de consiliere profesională și mediere pe piața muncii se desfășoară în mod constant și completează parcursul de formare al participanților. Până în prezent, 94 de tineri au început activitățile de consiliere profesională, iar 60 de participanți au beneficiat de servicii de mediere pe piața muncii.

Prin implicarea partenerului specializat, tinerii beneficiază de sprijin adaptat profilului și nevoilor individuale, de la orientarea profesională și identificarea direcțiilor de carieră până la explorarea oportunităților concrete de angajare. Rezultatele obținute în cadrul acestei componente sunt reflectate și în integrarea pe piața muncii a 5 participanți care au fost angajați.

Rezultate și pași următori

Prin rezultatele înregistrate până în prezent, proiectul continuă să contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale ale tinerilor și la facilitarea accesului acestora pe piața muncii. În perioada următoare, eforturile echipei vor fi concentrate pe continuarea recrutării și includerii de noi participanți, precum și pe susținerea celor deja înscriși în finalizarea parcursului de formare, certificare, consiliere și mediere.

Prin activitățile desfășurate, proiectul contribuie activ la creșterea nivelului de calificare al tinerilor din regiunea Sud-Est și la facilitarea accesului acestora la oportunități profesionale în domeniul financiar.


Informații despre proiect

TREE COMM SERVICES SRL, în calitate de Beneficiar, și SALES CONSULTING SRL, în calitate de Partener, implementează proiectul cu titlul „Academia ProFinance S-E: Tineri în finanțe și asigurări”, cod SMIS 336952, cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

  • Prioritate: P2. Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii
  • Apel de proiecte: Măsuri active de ocupare pentru tineri, inclusiv pentru tineri NEET – Regiuni mai puțin dezvoltate
  • Cod apel: PEO/440/PEO_P2/OP4/ESO4.1/PEO_A47
  • Obiectiv specific: ESO4.1 – Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale.

Contractul de finanțare nr. 7130 din 04.06.2025 a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Educație și Ocupare, reprezentat prin Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman Regiunea Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar.

  • Valoarea totală a proiectului: 5.077.612.04 lei
  • Valoarea totală eligibilă: 4.975.941,30 lei
  • Valoare eligibilă nerambursabilă din fonduri (FEDR/FSE+/FC/FTJ): 4.018.072,59 lei
  • Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 709.07,63 lei

AM PEO acordă o finanțare nerambursabilă în sumă maximă de 4.727.144,22 lei, echivalentă cu 95,00% din valoarea totală eligibilă aprobată, iar contribuția eligibilă a beneficiarului este de 248.797,08 lei, echivalentă cu 5% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Durata de implementare a proiectului: 36 de luni, până la 30.06.2028.

„Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană”.

„Operațiune sprijinită în cadrul FSE+.”

RO_Co-fundedbytheEU_RGB_POS
Sigla_guvernului_României_versiunea_2016_cu_coroană